عدسة مكبرة
بحث محمل

Lee Child 
Luna albastra 

الدعم

Roman din seria Jack Reacher
„Child își dă măsura talentului în acest roman plin de suspans.’ – Publishers Weekly
„E un univers aleatoriu, dar din când în când lucrurile se așază cum trebuie’, spune Reacher.
Însă de data asta nu e deloc așa. Într-o cursă Greyhound, Reacher se gândește la ale lui, într-o călătorie fără țintă, pentru care are tot timpul din lume. Apoi coboară din autobuz pentru a ajuta un bătrân pe care parcă-l pândește necazul.
Ajuns în orașul natal al acestuia, descoperă că bătrânul și soția lui datorează o sumă imensă de bani unor oameni foarte periculoși, care fac parte din cele două organizații criminale ce își dis-pută supremația asupra acelui oraș.
Lucrurile se precipită și Reacher devine ținta celor două bande rivale, în mijlocul unui război sângeros pentru putere.
„E nespus de reconfortant să te lași în mâinile lui Child și ale eroului său – un om bun despre care știm că va face dreptate înainte de a-și continua călătoria, cu periuța de dinți în buzunar.’ – The Guardian
„Planurile de atac și observațiile inteligente ale lui Reacher împlinesc pe deplin așteptările fani-lor lui. Tensiunea e foarte bine dozată și ritmul alert al acțiunii se menține pe tot parcursul acestui nou roman marca Lee Child.’ – Library Journal
„Jack Reacher are un talent absolut unic de a intra în bucluc.’ – The Philadelphia Inquirer

€8.85
طرق الدفع
لغة روماني ● شكل EPUB ● صفحات 448 ● ISBN 9786064013156 ● حجم الملف 2.0 MB ● الناشر PublishDrive ● بلد GB ● نشرت 2022 ● للتحميل 24 الشهور ● دقة EUR ● هوية شخصية 8429263 ● حماية النسخ بدون

المزيد من الكتب الإلكترونية من نفس المؤلف (المؤلفين) / محرر

699٬380 كتب إلكترونية في هذه الفئة