Lupa
Cargador

Nora Roberts 
Oriunde ne duce timpul 

Soporte
Adobe DRM
Portada de Nora Roberts: Oriunde ne duce timpul (ePUB)

SERIA „FAMILIA O’HURLEY“
Cu doisprezece ani în urmă, Trace O’Hurley și-a luat rămas-bun de la propria familie și de la lumea spectacolelor din care făceau toți parte și a pornit pe propriul drum, căutându-și menirea. Acum, sătul de viața de spion și îndurerat de moartea prietenului și mentorului său, Trace nu mai are nici o motivație și nimic de demonstrat, așa că se gândește serios să se retragă din activitate și să se bucure de o viață tihnită undeva prin Insulele Canare.
Serioasă și dedicată, Gillian Fitzpatrick este un om de știință care își ajută fratele în eforturile sale de a concepe un ser care să protejeze de efectele unui atac nuclear. Când fratele ei și fiica acestuia sunt răpiți din Irlanda de teroriști, Gillian îl caută pe Trace O’Hurley pentru a-i solicita ajutorul, fiind convinsă că el este singurul care o poate ajuta să dea de urma celor dragi ei.
Trace acceptă, fără tragere de inimă, această ultimă misiune și, împreună cu Gillian, pleacă spre Mexic, locul unde se presupune că a fost dus fratele ei. Pe măsură ce căutările lor îi pun în tot felul de situații periculoase, Trace descoperă că a găsit, în sfârșit, pe cineva pentru care merită să-și riște nu doar viața, ci și chiar inima pe care o credea împietrită…
„Ultima carte din seria aventurilor clanului O’Hurley se dovedește la fel de incitantă și de provocatoare ca toate celelalte.“ Entertainment Weekly
NORA ROBERTS a scris peste 225 de romane, publicate în 35 de țări, în peste 500 de milioane de exemplare. Este autoarea distinsă cu cele mai multe premii RITA – peste 20.

€3.61
Métodos de pago
Idioma Rumano ● Formato EPUB ● Páginas 272 ● ISBN 9786063389504 ● Editorial Litera Media Group ● Publicado 2020 ● Descargable 3 veces ● Divisa EUR ● ID 8343707 ● Protección de copia Adobe DRM
Requiere lector de ebook con capacidad DRM

Más ebooks del mismo autor / Editor

4.401.803 Ebooks en esta categoría