Lupa
Cargador

Nora Roberts 
Pași spre fericire 

Soporte

Owen este organizatorul clanului Montgomery, cel care conduce firma de construcții a familiei cu o mână de fier și după o schemă de programări inflexibilă. Deși frații săi îi iau în derâdere obsesia pentru ordine, hanul Boons Boro de care se ocupă este pe cale să fie inaugurat conform așteptărilor. Singurul lucru pe care chibzuitul Owen nu l-a prevăzut este relația cu Avery Mc Tavish… Populara pizzerie a lui Avery se află vizavi de han, ceea ce-i permite proprietarei să urmărească pas cu pas spectaculoasa renovare și să înceapă să-l vadă cu alți ochi pe cel mai riguros dintre frații Montgomery. Încă din copilărie, când a fost primul ei prieten, Owen a ocupat mereu un loc aparte în gândurile ei, însă atracția pe care o simte acum pentru el nu este nicidecum inocentă. Pe măsură ce relația lor evoluează și inaugurarea hanului oferă întregului oraș motive de sărbătorire, Owen descoperă că eforturile lui sunt abia la început, căci îi va lua mai mult timp decât ar fi crezut pentru a o convinge pe Avery că alături de cel dintâi prieten poate face primii pași spre fericire.

€0.80
Métodos de pago
Idioma Rumano ● Formato EPUB ● Páginas 333 ● ISBN 9786067415629 ● Tamaño de archivo 1.0 MB ● Editorial Litera Media Group ● País US ● Publicado 2016 ● Descargable 24 meses ● Divisa EUR ● ID 4113066 ● Protección de copia sin

Más ebooks del mismo autor / Editor

701.765 Ebooks en esta categoría