Lupa
Cargador

Sylvia Day 
Împlinirea. Crossfire – Vol. 3 

Soporte

Seducție… înlănțuire… împlinire


Eva și Gideon înfruntă demonii trecutului și acceptă consecințele dorințelor lor obsesive.


Din clipa când l-am întâlnit pentru prima dată pe Gideon Cross, am recunoscut în el ceva după care tânjeam. Ceva ce era irezistibil pentru mine. Dar am văzut și sufletul periculos și rănit din interior – atât de asemănător cu al meu – de care am fost atrasă fără putință de scăpare. Aveam nevoie de el așa cum aveam nevoie de bătăile inimii mele.


Nimeni nu știe cât de mult a riscat pentru mine. Cât de amenințată am fost sau cât de întunecate și periculoase vor deveni umbrele din trecutul nostru. Înlănțuiți de propriile secrete, am încercat să sfidăm soarta. Ne-am făcut propriile reguli și ne-am abandonat complet posesiunii depline…


„Cel de-al treilea roman din seria Crossfire a meritat așteptarea. Relația dintre Eva și Gideon ajunge la un nou nivel, și, în timp ce continuă să se lupte cu greșelile trecutului, pasiunea arzătoare dintre cei doi nu poate fi negată. Este o adevărată plăcere să o urmărești pe Eva cum se transformă într-o femeie puternică și încrezătoare, iar Gideon devine un partener demn de o eroină atât de extraordinară.“ – RT Book Review.

€5.63
Métodos de pago
Idioma Rumano ● Formato EPUB ● Páginas 209 ● ISBN 9786066864565 ● Tamaño de archivo 0.5 MB ● Editorial Litera Media Group ● Publicado 2016 ● Descargable 24 meses ● Divisa EUR ● ID 2803644 ● Protección de copia sin

Más ebooks del mismo autor / Editor

699.325 Ebooks en esta categoría