Loupe
Search Loader

René Descartes 
Corespondența completă. Vol. 1 

Support
Adobe DRM
Couverture du René Descartes: Corespondența completă. Vol. 1 (ePUB)

„Un lucru este sigur: filosofia lui Descartes nu are nimic din gândirea unui om solitar, în ciuda vieții retrase pe care autorul ei a ales s-o ducă în Țările de Jos. El s-a aflat într-un contact viu cu principalii filosofi ai timpului său, atât direct, prin scrisori, cât și prin agenții lor, de care este înconjurat. În general, și este viziunea care m-a ghidat în alcătuirea volumelor de față, corespondența lui Descartes seamănă cu un câmp de bătălie, în care Descartes nu numai că verifică receptarea ideilor sale în Europa literelor, ci și contracarează obiecțiile stârnite de scrierile sale în diverse cercuri, pe care le cunoaște prin purtătorii lor de cuvânt. Astfel, dincolo de rolul de laborator intelectual care le-a fost recunoscut, cred că intervențiile epistolare ale lui Descartes trebuie văzute uneori ca testarea unor poziții filosofice originale într-un peisaj saturat de vederi convenționale, alteori de-a dreptul ca o luptă în care cititorul modern este chemat să recunoască și să identifice părțile beligerante.“ (Vlad Alexandrescu)

€19.19
méthodes de payement
Langue Roumain ● Format EPUB ● Pages 1456 ● ISBN 9789734647224 ● Taille du fichier 4.3 MB ● Maison d’édition Polirom ● Publié 2016 ● Téléchargeable 24 mois ● Devise EUR ● ID 3257625 ● Protection contre la copie Adobe DRM
Nécessite un lecteur de livre électronique compatible DRM

Plus d’ebooks du même auteur(s) / Éditeur

64 758 Ebooks dans cette catégorie