आवर्धक लेंस
लोडर खोजें

Paul Lendvai 
Ungaria lui Orbán 

समर्थन

Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mână de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, când Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu câţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rânduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste.

€7.31
भुगतान की विधि
भाषा रोमानियाई ● स्वरूप EPUB ● पेज 216 ● ISBN 9789734669868 ● फाइल का आकार 0.6 MB ● प्रकाशक Polirom ● प्रकाशित 2017 ● डाउनलोड करने योग्य 24 महीने ● मुद्रा EUR ● आईडी 5527841 ● कॉपी सुरक्षा के बिना

एक ही लेखक से अधिक ईबुक / संपादक

111,911 इस श्रेणी में ईबुक