Kaca pembesar
Cari Loader

Viktor E. Frankl 
Dumnezeul nestiut 
Psihoterapie si religie

Dukung

Poate fi refulată religiozitatea? Poate fi ascunsă de Eul conștient? Dimensiunii pulsionale a inconștientului Viktor E. Frankl îi adaugă dimensiunea spirituală, conștiința morală. Dumnezeul neștiut are la bază o conferință pe care a susținuto în fața unui grup restrâns de persoane, la puțin timp după Al Doilea Război Mondial, căreia i sau adăugat câteva materiale relevante pentru temele esențiale aduse în discuție – relația dintre psihoterapie și teologie. Sunt abordate aici și unele chestiuni legate de tehnica logoterapiei, interpretarea viselor, conceptualizarea „voinței de sens’, precum și de problema sentimentului lipsei de sens, aspect devenit tot mai predominant în prezent. Cititorul interesat de psihologia înălțimilor care se concentrează pe acest fenomen atât de specific omului, nevoia de sens, îl va putea urmări pe Frankl în demersul său terapeutic de a ajuta pacienții să descopere sensul și să transforme durerea și suferința întrun lucru pozitiv.
Viktor E. Frankl a fost profesor de psihiatrie la Universitatea din Viena. Pornind de la experiența de trei ani de detenție în lagărele de concentrare naziste, printre care Auschwitz și Dachau, a fondat logoterapia, o metodă de tratament bazată pe motivația omului de a găsi un sens în viața sa. Dintre cărțile lui, la Editura Trei a fost publicată Voința de sens. Fundamente și aplicații ale logoterapiei.

€6.24
cara pembayaran
Bahasa Rumania ● Format EPUB ● Halaman 160 ● ISBN 9786064018977 ● Ukuran file 1.3 MB ● Penerbit PublishDrive ● Diterbitkan 2023 ● Diunduh 24 bulan ● Mata uang EUR ● ID 8891244 ● Perlindungan salinan tanpa

Ebook lainnya dari penulis yang sama / Editor

72,443 Ebooks dalam kategori ini