Lupe
Suche

Lev Tolstoi 
Moartea Lui Ivan Ilici Si Alte Povestiri 

Support

Ivan Ilici este un bărbat de vârstă mijlocie, aflat la apogeul carierei de magistrat. După un accident banal, el constată că îl așteaptă o moarte prematură, pe care o consideră o teribilă nedreptate. Față în față cu propria mortalitate, Ivan începe să pună la îndoială tot ceea ce credea despre sensul vieții.
Una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici este o capodoperă a realismului psihologic, o examinare intensă și emoționantă a morții și a căilor de obținere a izbăvirii.
La prima vedere, ficțiunea lui Tolstoi pare infectată de convingerile lui religioase. De fapt, arta scriiturii sale este atât de puternică, de clară, încât ea transcende universalul și lasă în urmă ideile oricărei religii. În ultimă instanță, ce-l frământă pe gânditorul Tolstoi depășește ordinea estetică sau morală; miza scrierilor sale este alta, Viața și Moartea.
Vladimir Nabokov
Există la Tolstoi o înfricoșare și un tragism fără îndoială mai puțin spectaculoase decât la Dostoievski, dar pe care le găsesc răscolitoare, pentru că i-au fost hărăzite până la capăt…
Albert Camus

€2.81
Zahlungsmethoden
Sprache Rumänisch ● Format EPUB ● Seiten 304 ● ISBN 9786063352317 ● Dateigröße 2.8 MB ● Verlag Litera Media Group ● Land US ● Erscheinungsjahr 2019 ● herunterladbar 24 Monate ● Währung EUR ● ID 7417998 ● Kopierschutz ohne

Ebooks vom selben Autor / Herausgeber

30.894 Ebooks in dieser Kategorie