Lupa
Cargador

Lev Tolstoi 
Moartea Lui Ivan Ilici Si Alte Povestiri 

Soporte

Ivan Ilici este un bărbat de vârstă mijlocie, aflat la apogeul carierei de magistrat. După un accident banal, el constată că îl așteaptă o moarte prematură, pe care o consideră o teribilă nedreptate. Față în față cu propria mortalitate, Ivan începe să pună la îndoială tot ceea ce credea despre sensul vieții.
Una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici este o capodoperă a realismului psihologic, o examinare intensă și emoționantă a morții și a căilor de obținere a izbăvirii.
La prima vedere, ficțiunea lui Tolstoi pare infectată de convingerile lui religioase. De fapt, arta scriiturii sale este atât de puternică, de clară, încât ea transcende universalul și lasă în urmă ideile oricărei religii. În ultimă instanță, ce-l frământă pe gânditorul Tolstoi depășește ordinea estetică sau morală; miza scrierilor sale este alta, Viața și Moartea.
Vladimir Nabokov
Există la Tolstoi o înfricoșare și un tragism fără îndoială mai puțin spectaculoase decât la Dostoievski, dar pe care le găsesc răscolitoare, pentru că i-au fost hărăzite până la capăt…
Albert Camus

€2.81
Métodos de pago
Idioma Rumano ● Formato EPUB ● Páginas 304 ● ISBN 9786063352317 ● Tamaño de archivo 2.8 MB ● Editorial Litera Media Group ● País US ● Publicado 2019 ● Descargable 24 meses ● Divisa EUR ● ID 7417998 ● Protección de copia sin

Más ebooks del mismo autor / Editor

30.942 Ebooks en esta categoría