Kanta pembesar
Cari Loader

Amanda Scott 
Regele furtunilor 

Sokongan

Lady Sidony Macleod, tânăra reprezentantă a unei mari familii scoțiene, a știut întotdeauna, cu demnitate și grație, să-i țină la distanță pe bărbații care au fost vrăjiți de farmecul ei. Asta până când îl întâlnește pe Sir Giffard Maclennan, un mândru reprezentant al Cavalerilor Templieri. Luptător îndrăzneț și neînfricat, Giff este obișnuit ca femeile să i se supună fără crâcnire, dar Sidony reușește să-i îmblânzească firea sălbatică. Destinele lor ajung să se împletească în jurul comorii pierdute a templierilor, după ce Giff este chemat la Edinburgh pentru a participa la o misiune periculoasă, al cărei scop este apărarea celei mai importante relicve a istoriei poporului scoțian. Giff și Sidony vor avea de înfruntat nenumărate pericole, fiind puși în situații aparent fără ieșire, într-o aventură în care iubirea, ura, onoarea și lăcomia se împletesc, într-o luptă a cărei miză este fie salvarea unei națiuni, fie conducerea ei spre ruină.


Regele furtunilor îi poartă pe cititori pe mările reci ale Scoției, în castele de mult uitate, printre personaje puternice și realist conturate de condeiul unei mari autoare.

€1.21
cara bayaran
Bahasa Romanian ● Format EPUB ● Halaman-halaman 301 ● ISBN 9786066862974 ● Saiz fail 0.5 MB ● Penerbit Litera Media Group ● Negara US ● Diterbitkan 2016 ● Muat turun 24 bulan ● Mata wang EUR ● ID 2771735 ● Salin perlindungan tanpa

Lebih banyak ebook daripada pengarang yang sama / Penyunting

699,325 Ebooks dalam kategori ini