Lupă
Încărcător de căutare

Amanda Scott 
Regele furtunilor 

Ajutor

Lady Sidony Macleod, tânăra reprezentantă a unei mari familii scoțiene, a știut întotdeauna, cu demnitate și grație, să-i țină la distanță pe bărbații care au fost vrăjiți de farmecul ei. Asta până când îl întâlnește pe Sir Giffard Maclennan, un mândru reprezentant al Cavalerilor Templieri. Luptător îndrăzneț și neînfricat, Giff este obișnuit ca femeile să i se supună fără crâcnire, dar Sidony reușește să-i îmblânzească firea sălbatică. Destinele lor ajung să se împletească în jurul comorii pierdute a templierilor, după ce Giff este chemat la Edinburgh pentru a participa la o misiune periculoasă, al cărei scop este apărarea celei mai importante relicve a istoriei poporului scoțian. Giff și Sidony vor avea de înfruntat nenumărate pericole, fiind puși în situații aparent fără ieșire, într-o aventură în care iubirea, ura, onoarea și lăcomia se împletesc, într-o luptă a cărei miză este fie salvarea unei națiuni, fie conducerea ei spre ruină.


Regele furtunilor îi poartă pe cititori pe mările reci ale Scoției, în castele de mult uitate, printre personaje puternice și realist conturate de condeiul unei mari autoare.

€1.21
Metode de plata
Limba Română ● Format EPUB ● Pagini 301 ● ISBN 9786066862974 ● Mărime fișier 0.5 MB ● Editura Litera Media Group ● Țară US ● Publicat 2016 ● Descărcabil 24 luni ● Valută EUR ● ID 2771735 ● Protecție împotriva copiilor fără

Mai multe cărți electronice de la același autor (i) / Editor

699.325 Ebooks din această categorie