Kanta pembesar
Cari Loader

Anonymous 
Manava Dharma Sastra sau Cartea Legii lui Manu 

Sokongan
Adobe DRM
perlindungan daripada Anonymous: Manava Dharma Sastra sau Cartea Legii lui Manu (ePUB)

Oglinda vieții religioase, morale, sociale, familiale, politice, economice etc a Indiei de altădată, cu mii de ani în urmă și de astăzi, este înfățișată în CARTEA LEGII LUI MANU. MANAVA-DHARMA-SASTRA sau CARTEA LEGII LUI MANU este o scriere a cărei vechime se numără cu miile de ani. Esența mărturiilor din această carte unică o formează caracterul religiei cuprinse în Legea lui Manu, brahmanismul, adică credința în Brahma, ca zeu suprem, nemărginit, principiu și esență a lumii, creator și distrugător al totului. 
Termenul “lege“ din titlul cărții nu trebuie luat în înțelesul modern, ca o sumă de dispoziții sau prescripții privitoare la o anume chestiune, sau ca normă de conduită într-o direcție sau împrejurare oarecare, ci ca normă generală de conduită, sau ca o adunare cât mai completă de reguli ce trebuie urmate în viață. De aceea Legea lui Manu cuprinde principii de teologie, de metafizică și cosmogonie, precepte de morală, de pedagogie, de economie domestică și rurală, de comerț etc.; reguli pentru îndeplinirea actelor cultului, a datoriilor conjugale și către rude, prieteni și străini, datoriile castelor principale și ale castelor secundare, atât unele fașă de altele, cât și ale membrilor castei între ei; noțiuni de politică internă și externă, de strategie și tactică; sfaturi pentru încheieri de alianțe politice și militare; apoi amănunțite legi agrare, civile, penale, comerciale, sistemul măsurilor și greutăților etc.

€7.37
cara bayaran
Bahasa Romanian ● Format EPUB ● Halaman-halaman 321 ● ISBN 9789737014474 ● Penerbit Dexon Office ● Diterbitkan 2016 ● Muat turun 3 kali ● Mata wang EUR ● ID 4136178 ● Salin perlindungan Adobe DRM
Memerlukan pembaca ebook yang mampu DRM

Lebih banyak ebook daripada pengarang yang sama / Penyunting

46,188 Ebooks dalam kategori ini