Magnifying Glass
Search Loader

Anonymous 
Manava Dharma Sastra sau Cartea Legii lui Manu 

Support
Adobe DRM
Cover of Anonymous: Manava Dharma Sastra sau Cartea Legii lui Manu (ePUB)

Oglinda vieții religioase, morale, sociale, familiale, politice, economice etc a Indiei de altădată, cu mii de ani în urmă și de astăzi, este înfățișată în CARTEA LEGII LUI MANU. MANAVA-DHARMA-SASTRA sau CARTEA LEGII LUI MANU este o scriere a cărei vechime se numără cu miile de ani. Esența mărturiilor din această carte unică o formează caracterul religiei cuprinse în Legea lui Manu, brahmanismul, adică credința în Brahma, ca zeu suprem, nemărginit, principiu și esență a lumii, creator și distrugător al totului. 
Termenul “lege“ din titlul cărții nu trebuie luat în înțelesul modern, ca o sumă de dispoziții sau prescripții privitoare la o anume chestiune, sau ca normă de conduită într-o direcție sau împrejurare oarecare, ci ca normă generală de conduită, sau ca o adunare cât mai completă de reguli ce trebuie urmate în viață. De aceea Legea lui Manu cuprinde principii de teologie, de metafizică și cosmogonie, precepte de morală, de pedagogie, de economie domestică și rurală, de comerț etc.; reguli pentru îndeplinirea actelor cultului, a datoriilor conjugale și către rude, prieteni și străini, datoriile castelor principale și ale castelor secundare, atât unele fașă de altele, cât și ale membrilor castei între ei; noțiuni de politică internă și externă, de strategie și tactică; sfaturi pentru încheieri de alianțe politice și militare; apoi amănunțite legi agrare, civile, penale, comerciale, sistemul măsurilor și greutăților etc.

€7.37
payment methods
Language Romanian ● Format EPUB ● Pages 321 ● ISBN 9789737014474 ● Publisher Dexon Office ● Published 2016 ● Downloadable 3 times ● Currency EUR ● ID 4136178 ● Copy protection Adobe DRM
Requires a DRM capable ebook reader

More ebooks from the same author(s) / Editor

45,528 Ebooks in this category